duminică, 21 octombrie 2012

Ciorba de ied




De cand cu caprele tatei, am descoperit si eu/noi ... ciorba de ied. Nu va ganditi ca m-ar fi ajutat pe mine "HARUL" :))), m-a invatat mama Ica, dupa care sufar ca un caine ... la ora asta, e pe undeva pe deasupra oceanului, asteptand sa aterizeze in Atlanta, la adevaratii ei copii. Si mi-e deja dor de ea, am plans si vineri seara, si ieri dimineata cand m-am trezit si am vazut curtea goala si trista si sincer, ma cam bantuie si acum, asa ca eu zic sa trecem la ciorba ...

Am scos din congelator niste coaste de ied, coada si inca vre doua bucati de carne cu os si le-am pus la fiert in apa rece cu putina sare. Se aduna spuma pana nu mai iese deloc - fierbeti la foc mediu spre mic, nu la foc automat :)
In timp ce carnea fierbea, am curatat o ceapa mare, 2 morcovi si un sfert de telina (era foarte mare). Le-am spalat, le-am dat pe razatoarea mare, iar cand carnea a fost fiarta, am adaugat legumele in oala si le-am lasat si pe ele sa fiarba. In timpul asta, am curatat de pielita vreo 4 rosii potrivite si le-am taiat cubulete. Le-am pus in ciorba cand radacinoasele erau fierte. Dupa 10 minute, am adaugat 750 ml de bors (la oala mea de 3-4 litri, habar nu am cat are :))) si tije de leustean taiate marunt. Am condimentat dupa gustul meu - puteti sa puneti vegeta, maggi ... eu sunt de acord cu ele ;). Am facut focul mic si am aruncat in oala 2 oua batute ca pentru omleta (doar usor). Dupa 3 minute am stins focul, am adaugat o mana zdravana de leustean tocat si am pus capacul. Regula clara e sa nu-l ridice nimeni timp de 10-15 minute :)

Puteti face ciorba asta cu ce carne vreti, eu am facut-o cu vita, peste, miel si acum cu ied. As incerca-o si cu porc, sa vedem cu iese :)
Va doresc muuuuuuuuuuuulta pofta !!!

Niciun comentariu: